ESA title
De Winne and Remek during ESTEC visit on October 11, 2011
Agency

Dumitru Prunariu, invitatul primului episod al unui nou podcast ESA

21/09/2020 2301 views 9 likes
ESA / Space in Member States / Romania

Cosmonautul roman Dumitru Dorin Prunariu, președinte de onoare al Agenției Spațiale Române (ROSA), a fost intervievat pentru primul episod dintr-o nouă serie de podcast-uri ESA — ESA Explores Time and Space.

Producția ESA invită publicul într-o călătorie prin istoria zborului spațial european. Lansat recent pe toate platformele principale de podcast-uri, acesta va avea câte un episod pe lună.

Primul episod începe cu misiunile Intercosmos din Rusia, și este realizat în conversație cu primul cosmonaut român — Dumitru Prunariu. Următoarele episoade vor aborda contribuția ESA la programele NASA, Stația Spațială Internațională și care vor fi următoarele destinații ale Europei.

Romanian cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu
Romanian cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu

Gazda podcastului, Ally Koehler, a precizat că această producție își propune să dezvăluie istoria mai puțin cunoscută a explorării spațiale europene și să abordeze un public mai larg, prezentând latura umană a spațiului.

Primul interviu al noii producții a fost realizat cu Dumitru Dorin Prunariu. Fiind unul dintre cei 11 europeni care au zburat în cadrul programului Intercosmos, acesta povestește că procesul de recrutare al cosmonauților era diferit de cel din prezent.

De asemenea, acesta povestește despre secretomania din jurul expediției sovietice — inclusiv faptul că nimeni, cu excepția familiei și a prietenilor săi apropiați, nu a știut că se pregătește de acest zbor până când a ajuns în orbită.

„Cu doar câteva zile înainte de lansare, s-a anunțat în România faptul că un echipaj mixt, ruso-român, va zbura în spațiu”, a explicat acesta. „Rușii aveau pe atunci un sistem în care informau populația de un zbor nou abia după ce racheta înconjurase Pământul o dată și se asigurau că totul este în regulă”.

Aceasta este doar una dintre anecdotele din poveștile prezentate în noul podcast. Următorul episod va viza rolul Europei în realizarea Spacelab, laboratorului modular și refolosibil care a zburat cu naveta spațială NASA, pe care se afla și primul astronaut ESA, respectiv a doua persoană din Germania care a ajuns în spațiu — Ulf Merbold.

Puteți afla mai multe despre podcast și a asculta episodul, accesați acest link.