Deployment-ul constelaţiei Europene Galileo continuă
ESA PR 33-2012 – Cel de-al treilea şi al patrulea satelit al sistemului de navigare globală European Galileo au fost lansaţi pe orbită pe data de 12 Octombrie de la Spaceport-ul European din Guyana Franceză. Ei se alătură celorlalţi doi sateliţi lansaţi anul trecut pentru a finaliza faza de validare a programului Galileo.
Lansatorul Soyuz ST-B, operat de Arianespace, a decolat la 18:15 GMT (20:15 CEST) de la Centrul Spaţial din Guyana Franceză.
Toate etapele vehiculului Soyuz au funcţionat conform planului şi etapa superioară Fregat-MT a eliberat sateliţii pe orbită la o altitudine de aproximativ 23 200 km, la 3 ore și 45 de minute de la lansare.
Aceşti sateliţi au fost construiţi de un consorţiu condus de Astrium drept contractor principal şi Thales Alenia Space pentru asamblare, integrare şi testare.
Operarea sateliţilor este gestionată de SpaceOpal, o companie a DLR German Aerospace Center şi Telespazio Italia. Operaţiunile iniţiale sunt controlate de o echipă comună a ESA şi CNES aflată in Toulouse, Franţa.
După verificările preliminare, sateliţii vor fi predaţi Centrului de Control Galileo din Oberpfaffenhofen, Germania şi Fucino, Italia pentru testare înainte de faza de validare a serviciilor.

Evaluaţi
Vizualizări
Distribuie
- Currently 0 out of 5 Stars.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
Rating: 0/5 (0 votes cast)Thank you for rating!
You have already rated this page, you can only rate it once!
Your rating has been changed, thanks for rating!