ESA title
Artist’s impression of a solar power satellite
Agency

Energie solară din spațiu: apel de idei

30/10/2020 469 views 5 likes
ESA / Space in Member States / Romania

Generarea de energie solară a devenit mai ieftină și mai eficientă în ultimii ani, dar indiferent cât de mult avansează tehnologia, continuă să existe câteva limitări fundamentale, com ar fi faptul că panourile solare pot genera energie numai în timpul zilei, iar o mare parte din lumina soarelui este absorbită de atmosferă. Cum ar fi dacă am putea colecta energia solară aflându-ne în spațiu și am transmite-o până la suprafață? Căutăm idei pentru tehnologii și concepte pentru sateliții de energie solară care să facă exact acest lucru.

În afara atmosferei, lumina soarelui este de până la 11 ori mai intensă decât pe teritoriul Europei, iar centralele solare spațiale ar putea beneficia de lumină solară 24/7, pentru a capta cantitatea maximă de lumină. Sateliții ar transmite apoi energie către Pământ, către Lună sau alte planete, sursa de energie ușor accesibilă sporindu-ne capacitatea de a explora aceste locații.

„Acest concept are un potențial ridicat de a contribui pe termen lung la dezvoltarea energiei verzi”, a explicat, Advenit Makaya, inginer ESA, care coordonează apelul de idei. „Nu numai că ar genera energie curată, ci ar fi și un sistem foarte flexibil, putând fi integrat atât în rețelele electrice de pe Pământ, cât și pentru misiuni de explorare”.

Alimentarea roverelor de pe Lună sau de pe Marte ar putea fi una dintre primele aplicații ale energiei solare din spațiu. Întrucât acestea necesită doar o cantitate relativ mică de energie, ar fi putea fi desfășurate misiuni lunare care altfel ar fi imposibile sau extrem de dificile, roverele putând să fie alimentate și în timpul nopții lunare. Un astfel de concept ar putea chiar furniza energie unei viitoare baze lunare populate de oameni.

Acesta este cel mai recent apel lansat de ESA Discovery pe platforma Open Space Innovation Platform. La fel ca în cazul tuturor apelurilor de idei organizate de ESA Discovery, cele mai inovatoare idei vor fi continuate prin trimiterea unei propuneri complete pentru un studiu de sistem, pentru activități de dezvoltare tehnologică timpurie sau pentru o cercetare cofinanțată de doctorat / postdoc. Propunerile pot fi trimise până pe 31 octombrie 2020.

Dacă vreți să aflați mai multe despre acest apel și a trimite idei, accesați acest link.